Am putea fi
cu privirile
unul într-altul
am putea fi la fel de bine
doi străini
care se întorc
de niciunde
legănaţi
de autobuzul
în care plouă
şi e cald
ca într-un uter
prin uşile lui
întredeschise
nu ne priveşte nimeni
şi nu e nimic de văzut .
Cale de două staţii
am putea fi
cei mai trişti oameni
din lume
şi de fapt asta suntem
fără macar
să ne fi născut vreodată.
Etichete: toate
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)








0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu