Blogger Template by Blogcrowds



|Home Page! | | Oneline: | Refresh | Pagina de pornire| Jos|

Îngerii vin cîte trei

Personaje:
Bărbatul în alb
Bărbatul în negru
Necunoscutul

Doi bărbaţi unul îmbrăcat în haine albe şi celalalt în haine negre stau la o masă . Încăperea e un vagon dezafectat pe post de gheretă. În încăpere se mai află un telefon şi o mică sobă de tablă în care arde focul. Bărbatul în negru scoate în mod constant o sticlă de vodcă de sub haine din care bea înghiţituri mici. Un individ necunoscut intră înfrigurat peste cei doi.

1.Melodia de anunţ:
Trenul accelerat 666 în direcţia Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi pleacă din staţia Bucureşti Nord la ora 13 şi 25 de minute. Vă rugăm poftiţi în vagoane.
Zgomot de vagoane, voci, sunete specifice unei gări.

Bărbatul în alb: (învelit într-o pătură) Iarna, urăsc iarna. Frigul nu-mi face deloc bine.
Bărbatul în negru: Îmi este indiferent. Ori frig, ori căldură. Rezist la amîndouă fără nici o problemă.
Bărbatul în alb: Prostii…Aşa îţi mai place să te dai mare…Parcă nu te-aş şti.
Bărbatul în negru: Crede ce vrei… Se vede că eşti slab de…
(bătăi în uşă)
Bărbatul în alb: Vezi cine e.
Bărbatul în negru: Intră e deschis.
Necunoscutul: (intrînd timid în gheretă) Bună ziua.
Bărbatul în alb: Bună ziua.
Bărbatul în negru: Salut.
Necunoscutul: Cumplit ger.
Bărbatul în alb: Bate crivăţul…
Bărbatul în negru: Aer proaspăt de Siberia. O minunăţie.
Necunoscutul: Se poate să… (face semn către sobă)
Bărbatul în alb: Hai intră domnule mai repede că iese toată căldura.
Bărbatul în negru: Cu ce treabă pe aici?
Necunoscutul: Aştept pe cineva de la Bucureşti.
Bărbatul în negru: Aha.
Necunoscutul: Aha...
Bărbatul în alb: Şi cum ne-ai găsit.
Necunoscutul: După fum. (arată către sobă)
Bărbatul în alb: Se vede de pe peron?
Necunoscutul: Vag.
Bărbatul în negru: Aha.
Necunoscutul: De fapt am fost comvocat aici. Probabil la fel ca şi dumneavoastră.
Bărbatul în negru: Aha.
Bărbatul în alb: Cred că e o greşeală. Regula e cite doi.
(Cei doi bărbaţii îl fixează miraţi pe necunoscut)
Necunoscutul: Ce vă uitaţi aşa la mine?
Bărbatul în alb: Ascultă... dumneata de ce parte eşti?
Necunoscutul: Cum adică parte?
Bărbatul în alb: Adică… (ridică mîinile pe rind) stănga... dreapta?
Necunoscutul: Aaaa… păi…
Bărbatul în negru: Păi ce?
Necunoscutul: Păi nu se vede. (ridică ambele mîini în aer) Asta-s eu!
Bărbatul în negru: Tu cine?
Bărbatul în alb: Cine.. cine.. ?!
Necunoscutul: Eu. N-are importanţă cum mă numesc.  Şi din moment ce v-am găsit înseamnă că suntem de aceeaşi parte.
Bărbatul în negru: Aha…
Bărbatul în alb: Mda… aici ai dreptate dar…
Necunoscutul: Oricum trebuie să vă anunţ de schimbare.
Bărbatul în negru: Ce?
Bărbatul în alb: Ce?
Necunoscutul: Acum suntem trei. Aşa mi s-a comunicat. Vreţi nu vreţi trebuie să mă primiţi şi pe mine.
Bărbatul în negru: Trei!?
Bărbatul în alb: Cum adică trei! După cîte ştiu eu toate pe lumea asta sunt pe din două. Nu?
Bărbatul în negru: Nu are logică domnule fără nume...
Necunoscutul: Staţi, staţi, staţi! Nu trataţi totul aşa simplu. Acolo sus convenit că lucrurile trebuiesc radical schimbate. Pur şi simplu nu mai merge pe sistemul de pînă acum.
Bărbatul în negru: Radical…
Bărbatul în alb: Şi mă rog ce are sistemul… de nu mai merge?
Necunoscutul: Domnilor nu ştiu şi nici nu mă interesează ordinal e ordin aşa că…
Bărbatul în negru: Aşa că!
Bărbatul în alb: Staţi !,Eu suntprin excelenţă tipul cel bun. Se vede nu... (arată spre hainele sale albe). El e sălbaticul, (arată spre cel îmbrăcat în negru)
Bărbatul în negru: Baiatul rău...da... Ei hai, hai, ce tot atîta filosofie. Da nu eu sunt problema aici. Ci el! (arată spre necunoscut)
Necunoscutul: Eu?
Bărbatul în alb: Ei... Acum că noi ne-am prezentat… spune tu cine eşti?
Necunoscutul: Hîm hîm,... (îşi drege vocea) Nu se vede.(face semn spre hainele sale)
Bărbatul în alb: De văzut se vede ceva. Eşti îmbracat în... Ce culoare e asta?
Violet sau indigo...
Bărbatul în negru: Mie mi se pare roz.
Necunoscutul: Sunt mai multe culori. Nimeni nu îşi dă cu adevărat seama. Nici chiar eu... cîteodată. Eu sunt prezentul şi de asta nu am o culoarea anume. Îmi schimb culoarea cum vreau... cum vrea, dacă vreau... dacă vrea…
Bărbatul în alb: Poţi fi şi alb?
Bărbatul în negru: Şi negru?
Necunoscutul: Nu. Orice în afară de  alb sau negru. Şi de altfel dacă nu ştiaţi…albul şi negrul nu sunt culori. Aş putea spune că voi nu existaţi. Nu-i aşa?
Bărbatul în negru: Hîmm... aşa deci… Ne ei la mişto...
Bărbatul în alb: Eu zic să avem răbdare.
Bărbatul în negru: Ce răbdare, care răbdare... Noi ce suntem aici. Cum de se poate permite aşa ceva. Şi cine eşti dumneata cetăţene! Cine ţi-a dat dreptul să vii aici? Oare noi nu mai reprezentem nimic pe lumea asta… Păi dacă nu am fi noi atunci cine… cine să se ocupe de … auzi dumneata…. un măscărici, un clovn, un stroboscop… o.. o paiaţă !?
Bărbatul în alb: Calmează-te  o să aflăm în curînd ce şi cum.
Necunoscutul: Doar de asta suntem aici….

2.Melodia de anunţ:
Din cauza unor probleme la locomotovă plecarea Acceleratul 666 din staţia Bucureşti Nord către staţiile Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi se amînă cu 15 minute. Vă mulţumim pentru înţelegere.

(Necunoscutul se întinde într-un pat şi trage să doarmă.)
Necunoscutul: Se pare că o să întîrzie ceva. Eu o să mă întind. Crede-ţi ce vreţi… nu-mi pasă.
(negrul şi albul vorbesc între ei )
Bărbatul în negru: Nu am mai auzit de aşa ceva niciodată. Un reprezentant al prezentului aici cu noi, la acceeaşi masă. Ridicol...
Bărbatul în alb: E ciudat?
Bărbatul în negru: Foarte! La ce-o fi bună prezenţa prezentului ăsta domnule.
Cine l-o fi băgat aici să-şi vîre coada în...
Bărbatul în alb: Oare are putere de decizie?
Bărbatul în negru: (ridicînd tonul către Necunoscut) Auzi tu eşti bun sau rău?
Necunoscutul: Aşa şi aşa... Depinde.
Bărbatul în negru: Adică eşti şi ca mine şi ca el… un tip schimbător?
Necunoscutul: Da...
Bărbatul în negru: Nu că asta e prea de tot! Zău m-am enervat rău de tot! Da rău nu aşa.
Bărbatul în alb: Stai domnule jos... Stai să discutăm ... poate e un şarlatan atîta tot... Poate s-a rătăcit pe aici... poate nu e nimic. Poate e nimeni.
Bărbatul în negru: Auzi tu măi ăsta altceva... Nu eşti cumva un aspirant la...
Necunoscutul: La ce?
Bărbatul în negru:  Înţelegi... foarte bine… la ce…
Necunoscutul: Nu.
Bărbatul în alb: Ciudat om…
Bărbatul în negru: Oarea mai durează mult? Mă scoate din minţi aşteptarea asta.
Bărbatul în alb: Ce să dureze?
Bărbatul în negru: Telefonul văd că nu sună deloc.
Bărbatul în alb: O să sune. Ai răbdare.
Bărbatul în negru: A trecut aproape o oră.
(Necunoscutul se fîţîie în pat şi rîmîne imobil într-o poziţie nefirească)
Bărbatul în negru: Hei cu tine vorbesc! Ce stai aşa.
Bărbatul în alb: Sttt… Cred c-a adormit.
Bărbatul în negru: Naiba să-l ea... Acuma doarme... Ce-i pasă lui, (bea un gît din sticla de votcă)
Hei... tu ăsta cu prezentul... dormi?
Bărbatul în alb: Te pomeneşti că acum îşi schimbă culoarea.
Bărbatul în negru: Nu-mi place deloc treaba asta. Trei, trei… e clar că acolo sus ceva e putred.
Bărbatul în alb: Îţi aminteşti am mai picat cu tine acum cîţiva ani.
Bărbatul în negru: (mai trage un gît de votcă) Parcă, nu am ţinut niciodată evidenţa întîlnirilor astea, Eu îmi fac treaba şi gata.
Bărbatul în alb: Tipul ăla care se cocoţase pe macara…
Bărbatul în negru: A... da... ăla cu aruncatul. Acum îmi amitesc… tu erai. Cum trece timpul… şi ce greu a sunat telefonul... o hoo...
Bărbatul în alb: Da, da... a fost o aşteptare lungă.. Ştii că nu-mi plac chestiile care durează.
Bărbatul în negru: Mda... acum se pare că o să fie şi mai lungă
Bărbatul în alb: Cu dumnealui aici... ar putea dura o veşnicie. Cine ştie...
Bărbatul în negru: Ştii la ce mă gîndesc...(vorbeşte în şoaptă) dacă e de mai sus... şi e pus aici să ne supravegheze munca. Un her… sau ser…?
Bărbatul în alb: Neaaa... ăsta... Nu vezi uite-te la el cum doarme... Să fim serioşi
Bărbatul în negru: Oare mai stă mult aşa... că mă enervează. Şi dacă nu doarme... dacă se preface!
Bărbatul în alb: Stai liniştit. Nu se preface, doarme.
Bărbatul în negru: Da.. da.. da…  uite la el… (arată precipitat spre Necunoscut) E..  epileptic!
Bărbatul în alb: Unde ai mai pomenit în breasla noastră… epileptici.
Bărbatul în negru: Poate a intrat în comă.
Bărbatul în alb: Ce!? Asta ar fi grav.
Bărbatul în negru: Dacă e în comă nu sună nici telefonul. Am avut un caz asemănător. Un coleg de-al dumitale…
Bărbatul în alb: Atunci e vai de noi…  chestia asta poate dura şi...
Bărbatul în negru: Bate-te peste gură... N-am, să stau aici mii de  ani pînă...
Bărbatul în alb: Poate îl deconectează de la aparate şi gata. Bîr, ţîrrr... sună telefonul... şi scăpăm încă odată.

3.Melodia de anunţ:
Trenul accelerat 666 din direcţia Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi are o întîrziere de 10 de minute. Vă rugăm să ne scuzaţi şi vă mulţumim pentru înţelegere.

Bărbatul în negru: Sttt... uite că se trezeşte...
Necunoscutul:(Cască) Ptiu... ce-am mai... O... domnilor tot aici sunteţi... Nu s-a terminat încă. A sunat cumva telefonul?
Bărbatul în negru: Nu.
Necunoscutul: Bun... Acuma ce facem? Pînă sună trebuie să facem ceva.
Bărbatul în negru: Aşteptăm.
Bărbatul în alb: Aşteptam… nu aşa e regula?
Necunoscutul: Aşteptăm... da… nu  jucăm o carte? Aveţi vre-un joc la voi? Table, şah, remmy. Trece timpul altfel.
Bărbatul în negru: Măi da jucăuş mai eşti. Nu vrei şi ceva de băut!
Necunoscutul: De ce nu…(întinde mînă către sticlă)
Bărbatul în negru: (se uită să vadă cît mai are, sticla e aproape goală) Nea… exclus!
Necunoscutul: (Se uită lung în ochii bărbatului în negru) Nu…?
Bărbatul în negru: (impresionat) Bine ia!
Necunoscutul: (Necunoscutul ia un gît şi exclamă mulţumit). Al dracului băutură.
Bărbatul în negru: Bună nu… de cazan.
Bărbatul în alb: (caută prin încăpere) N-avem nimic. (Exclamă bucuros) Fazan!
Necunoscutul: Pupăză!
Bărbatul în negru: Coţofană!
Bărbatul în alb: Bine bine… (dă a lehamite din mînă şi pleacă îmbufnat spre fereastră)
(Necunoscutul îşi schimbă înfăţişarea în galben. Priveşte către Necunoscut) Ptiu… Ţi-e bine? Ţi-ai schiimbat culoarea nene eşti galben ca ceara.
Bărbatul în negru: S-a întîmplat, ceva... E de la vodtcă? Vreo stare nouă?
Necunoscutul: (mirat) Aaaa...! sunt galben! Se mai întîmplă... nici nu mi-am dat seama. Sincer să vă spun nu-mi amintesc să fi fost vreodată aşa. (se pipăie) Hîmm… e bine. (mirat pt el) E bine.
(bărbatul în alb se ridică şi se duce să privească pe un gemuleţ al gheretei)
Bărbatul în negru: (îl întreaba pe cel în alb) Ce vezi pe geamlîc?  
Bărbatul în alb: Nişte ţărani.
Necunoscutul: Cred că aştia aşteaptă personalul de Holboca.
Bărbatul în alb: O babă cam dusă de şale... un copil obez, şi doi lungani care mănîncă ceva.
Bărbatul în negru: Ce mănîncă?
Bărbatul în alb: Nu ştiu de aici nu se vede...
Necunoscutul: Zilele.
Bărbatul în alb: Ce?
Necunoscutul: Muşcă din timpul care le-a mai rămas.
Bărbatul în alb: (neîncrezător) Da... da...
Bărbatul în negru: Voi aţi văzut că toţi ţăranii au tenul roşu. Şi multe riduri. Ba pot să jur că jumătate  dintre ei au şi gura strîmbă.
Necunoscutul: În ziua de azi nimeni nu mai arată firesc...
Bărbatul în alb: (neîncrezător) Da... da....
Necunoscutul: E de la Cernobîl.
Bărbatul în negru:  Aha! Bravo domnule.
Bărbatul în alb: Urăscu slujba asta.
Necunoscutul: Mai bine ne dădeau un mobil la fiecare. Era mai simplu. Da pînă ne modernizam şi noi.. e he... mai trece odată cometa Halley.
(Bărbatul în negru se ridică şi vine şi el la gemuleţ)
Bărbatul în negru: A... uite mai vine o mamaie...Staţi aşa... wow... e o cucoană cu fundul mare şi...pantofi cu toc. (cu voce suavă) O libelulă...
Bărbatul în alb: Molie!
Necunoscutul: Viespie!
Bărbatul în negru: E călugăriţă!
Bărbatul în alb:  Ai să arzi în...iad!  
Bărbatul în negru: Insecta.... la ea mă refeream.
(se aude un şuierat de locomotivă)
Necunoscutul: (panicat) Sună telefonul? !
Bărbatul în alb: (neîncrezător) Da... da...
Bărbatul în negru:  E personalul de Holboca.
Bărbatul în alb: (cu melancolie) L-am auzit de atîtea ori da nu am fost niciodată la Holboca
Necunoscutul: Ha... Holboca nici n-are gară.
Bărbatul în negru: Idioţilor. Holboca nu exista!
Bărbatul în alb: (neîncrezător) Da... da.... Oare cetăţeanul pe care îl aşteptăm exista?

4.Melodia de anunţ:
Trenul accelerat 666 din direcţia Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi are o întîrziere de 5 de minute. Vă rugăm să ne scuzaţi şi vă mulţumim pentru înţelegere.

Necunoscutul: Se pare că o să întîrzie.
Bărbatul în alb: Da, şi ăsta nu e un semn bun.
Bărbatul în negru: Ei… abia ăsta e un semn bun.
Necunoscutul: Hai să nu mai fim aşa agitaţi. Eu propun să ardem nişte timp.(aruncă citeva lemne în sobă) Uite eu de exemplu dacă nu aş fi aici cu voi aş vrea sa fiu liber cugetator şi să cutreier pămîntul de la un capăt al altuia fără să las nici o urmă. Un ilustru necunoscut, un fel de gînd vagabond care se evaporă ca roua din fiecare dimineaţă. Vouă ce v-ar place?
Bărbatul în negru: Mi-ar place să fiu jurnalist…să lucrez pe administratie locala, îmi plac chiţibuşurile.Intrigile…Şantajul…Şpaga! Ce bani frumoşi aş face.
Bărbatul în alb: Scafandru…
Bărbatul în negru: Ce?
Bărbatul în alb: Da, da… eu mi-aş dedica toată viaţa scufundărilor la mare adîncime. Trebuie să fie aşa de frumos pe fundul oceanului… Şi nu se ştie mai nimic. Ei bine… eu aş descoperi tot ce nu s-a găsit pînă acum. Animale fantastice, peşti preistorici calmari uriaşi… e he…
Necunoscutul: Mda.. frumoasă ocupaţie…
Bărbatul în negru: Corupţie, afaceri necinstite… bani, femei… cred că meseria de avocat e mai interesantă. Oricum… Oscilez între jurnalist şi avocat. Ce ziceţi m-ar prinde mai bine… avocat? Da vreau o părere sinceră… cinstită….
Bărbatul în alb: Avocat! Da… aştia poarta robe negre aşa că te potriveşti.
Necunoscutul: Jurnalist. În meseria asta nu ai timp să te plictiseşti. În fiacare zi altceva…
Bărbatul în negru: Da, da. da…. nici agent de pază nu ar fi rău.
Bărbatul în alb: Auzi… ia mai termină cu prostiile.
Necunoscutul: În ziua de azi merge şi asta… Voi tot pentru persoana de la Bucureşti?
Bărbatul în negru: Ce-ţi pasă.
Bărbatul în alb: Tot.
Necunoscutul: A nu... întrebam şi eu. Nu-mi place să aştept să treacă timpul. Timpul care trece nu mai de nici un folos.
Bărbatul în negru: Folos nefolos... nu îmi pasă.
Bărbatul în alb: Mie da.
Necunoscutul: Hai mai bine să vă povestesc ceva nostim. America... Acolo circulă o vorbă.. dacă stai şi nu lucrezi pierzi bani.
Bărbatul în alb: Bună vorbă.
Bărbatul în negru: Nişte negativişti. Şi ce e musai să cîştigi?
Necunoscutul: Da! Altfel eşti un om mort.
Bărbatul în negru: Perfect. Mie îmi comvine.
Necunoscutul: (gesticulează teatral) America mi-a plăcut tot timpul. Da….are şi ţărişoara asta o inimă în care poţi renaşte, sau poţi muri… şi dincolo de ape sunt oameni care stau aşa ca noi.  Şi lor le este dor de nemernicia ţării din care se trag. Acolo pe tărîmul făgăduinţei îşi construiesc cochilii şi plîng şi cîntă acolo... şi uită, şi iubesc...
Bărbatul în alb: Frumos spus.
Necunoscutul: Mereu am vrut să merg în America…
Bărbatul în negru: Hei... lasaţi poeziile. Gata cu America. Avem treabă.
Bărbatul în alb: Halal treabă. Îngheăţăm în cotineaţa asta de-o oră.
Bărbatul în negru: Şi dacă nu sună telefonul în zece minute am să plec şi am să vă las pe voi doi să rezolvaţi cazul...
Bărbatul în alb: Să vrei să pleci da tot n-ai cum…
Necunoscutul: Ştii că tipul pe care-l aşteptăm vine tocmai din America. Vrea să ajungă la Iaşi, în oraşelul ăsta obscur, în capătul ăsta de lume. De ce oare? Nu e mai nimic aici.
Bărbatul în negru: Nimic! Nici măcar timp nu mai e.
Bărbatul în negru: L-au luat ruşii şi pe ăsta… şi l-au dus în Siberia.
Necunoscutul: Prezentul e pretutindeni… N-a luat nimeni nimic… încă…
Bărbatul în negru: Da sigur... Şi face un zgomot îngrozitor.
Bărbatul în alb: Se întoarce acasă. O mai fi avînd pe cineva pe aici. Vreo mamă o mătuşă ceva…
Bărbatul în negru: Dacă mai ajunge.
Necunoscutul: Şi cînd te gîndeşti că totul depinde de un nenorocit de telefon.
Bărbatul în alb: Asta e regula.
Bărbatul în negru: Se prea poate. Da ce faci? Iar îţi schimbi culoarea? Verde...
Bărbatul în alb: Eşti ciudat nene...
Necunoscutul: M-am întristat puţin… asta e... Verde.

5.Melodia de anunţ:
Trenul accelerat 666 din direcţia Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi urmează să sosească în 5 minute la linia 3. Rugăm atenţie la linia 3.

Necunoscutul: Ce ziceţi o să deraieze?
Bărbatul în alb: Exclus.
Bărbatul în negru: Ar fi ceva... deşi e clasic.
Bărbatul în alb: Acum e cam greu cu accidentele feroviare. Dar nu exclud... deşi... e mult, mult prea sigur genul ăsta de transport.
Necunoscutul: Hei…  Aţi uitat că eu reprezint prezentul. Că eu sunt cel real aici. Eu îmi schimb culoarea.
Bărbatul în alb: Eşti un lăudăros. Crezi că le ştii pe toate.
Bărbatul în negru: Hei... Eu sunt cel negru. de ce uitaţi mereu acest mic dar important amănunt. Vă spun clar că o să cadă din tren.
Necunoscutul: Unde?
Bărbatul în negru: Undeva între Vaslui şi Iaşi. Garantat. În timp ce se va duce la toaletă... se va dezechilibra şi disperat va apuca mînerul uşii care se va deschide şi... Jap…
Bărbatul în alb: Există un clempuşi de siguranţă. Exclus.
Bărbatul în negru: (Îl imită strîmbîndu-se) Exclus…
Necunoscutul: Prezentul spune că citeşte o piesă de teatru în compartimentul său.
Şi ca să vă dovedesc că nu mint am să îmi schimb culoarea. Roşu!
Bărbatul în negru: Sînge!
Bărbatul în alb: Dragoste!
Necunoscutul: Emoţie!

6.Melodia de anunţ:
Trenul accelerat 666 din direcţia Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bîrlad, Vaslui, Iaşi soseşte în gară la linia 3. Rugăm atenţie la linia 3.


(Telefonul sună. Cei trei se privesc speriaţi unul pe celălalt. Bărbatul în negru ridică receptorul)
Bărbatul în negru: Da... Bine... Cît ... atunci facem aşa... da e bine, aşa... bine mulţumim, la revedere.
(Închide receptorul şi se întoarce către cei doi)
Bărbatul în negru: Gata s-a terminat. A scăpat. S-a anulat totul. Se pare că a fost o erroare. Americanul a pierdut trenul.
Necunoscutul: Ups… Hai să bem ceva.
Bărbatul în alb: Faci cinste?
Bărbatul în negru: Ai avut dreptate, am pierdut timpul aici.
Necunoscutul: Give me five. (Bate palma cu Bărbatul în negru)
Bărbatul în negru: Era cît pe ce...
Bărbatul în alb: Uf... Chiar simt nevoia de o bere...
Necunoscutul: Atunci bine aţi revenit în prezent. mergem la "Icar", fac eu cinste!






Lucian Parfene, o prezenţă literară oarecum discretă, nu este la prima sa apariţie editorială în volum। Debutul său s-a consumat în 1999, o dată cu publicarea cărţii Ochiul Irod (Editura revistei Convorbiri literare, Iaşi) sau – în varianta preferată de autor – Amintiri dintr-un bordel bizantin, poeme încununate cu diverse premii। După 8 ani, el alege să revină în peisajul liric mioritic, propunînd o carte dospită şi consistentă, o continuitate tematică a celei dintîi, o simbolistică şi un registru discursiv-confesiv filtrat, sintetizat şi deopotrivă expandat în divizări şi sub-divizări imagistice generoase.
Femeia -vue rosteşte şi deopotrivă construieşte un univers al erotismului carnal interiorizat, aidoma unui cerc în care vibraţiile undelor generează micro-habitaturi amprentate invariabil cel puţin de o ambivalenţă semnificantă ce se insinuează provocator, ofertant, ce zgîrie liniştea, aparenţa superfluă şi gîdilă sinusurile înfundate ale realului împietrit într-o comoditate apăsătoare, limitativă. Cartea revelează, în fond, o călătorie înspre esenţele sinelui, un parcurs şi o sondare care se strecoară şarmante sub penelul poetului ştanţat genuin de actul scrierii. Ea articulează suav-percutant spaţii antagonice, multiplicabile şi probabile, într-un protocol codat, camuflat al convieţuirii dintre spaimă, durere şi solitudine, toate motoare miniaturale ale creaţiei substanţiale. Ritmicitatea mişcării poetice este apropriată tocmai acestei călătorii a sinelui problematic/-iza(n)t, tocmai acestei explorări a umbrei şi a miezului, devoalîndu-se astfel nu doar o realitate închistată în temeri şi superficialităţi, ci – în speţă – o lume a unui rest înmiit signifiant, deschisă paralelismelor şi aluziilor esenţializate. Poetul, în pofida cultului susţinut obstinant al sferei lui anti- amplificat pînă la erijarea sa în anti-eroul propriului parcurs, îşi încarcă expediţia lirică de autentic şi persuasiv, atribute ce se ivesc paradoxal dintr-o cultivare progresivă a ambiguu-lui şi a incertitudinii, a oximoronicului nu de puţine ori inedit.
Ochiul îşi conservă statutul de organ paradigmatic, pe care-l deţinea la debutul auctorial, fragilizînd încă o dată linia de demarcaţie între valenţele iubirii şi ale morţii, contaminînd cotidianul cu fictiv şi transferînd spaţiului liric imaginea unui tărîm al cărui punct terminus îl desemnează moartea, percepţia magnetizîndu-se prin intermediul unui adjuvant, aidoma lui Caron.Ca organ al revelaţiei lirice, ochiul este echivalat de cuvînt într-o asemenea proporţie a convingerii, încît o zi nearticulată liric coincide cu o zi moartă, cu o zi irosită, cu un hău dureros. („Împing ochiul înapoi în orbită” ; „Urc visul tiptil pe un cal, /călătoresc printr-o fantă de mărimea unei clipiri, /trupurile mele pierdute /îmi amintesc despre /femeia déjà vue /despre prima oglindă a morţii” ; „(Porţile se deschid, coborîm.) // O ceată de femei cu ovarele zidite în var/ şi o singură buză pleoştită” ; „A mai trecut o zi /indiferentă /perfectă /o / vocală / un / eşafod”) Cuvîntul, arma desecretizată a creatorului anti-erou al propriului text, dă formă şi fond, colorează şi haşurează, e chiar sîngele actantului; transpiră defrustrarea obstaculată şi zgomotoasă a neputinţei şi a însingurării, cultivînd asocieri pseudo-antinomice, relativ angoasante; formulările suspectate de un canonic clişeistic se debarasează de o astfel de emblemă păguboasă, alunecînd înspre o poză veridică, gestantă într-ale dublului contextual. Imaginile poetice frămîntă şi moşesc totodată un mixaj al duioşiei şi al concreteţii, într-o sonorizare şi vizualizare impactante. Ele ne sunt servite în perechi ce fiinţează ca rezultante ale unei dinamici a forţelor contrapuse, oricărei figurine inserate replicîndu-i proxim o anti-figurină. Nucleul acestui mecanism liric îl reprezintă femeia, subiect al iubirii veşnic instabil punctate, ea cumulează extremele şi populează o matcă atît a ferilităţii, cît şi a ratării, subjugînd şi controlînd un erotism-placentă a inspiraţiei şi a poetizării fecunde. Deşi amprentată de blestemul echivocului, ea îşi addendează statutul de aleasă într-ale percepţiei metaforizate. Erotismul lui Lucian Parfene este unul extrem intrinsecizat într-o poetică a falsei pudibonderii, palpînd într-o estetică echilibrată a confortului şi a disconfortului. Femeia/iubita/figurina devin exponente compensatorii ale reperului auctorial, iar eroticul este defulat nu doar ca salvare, catharsis, ci şi ca amorţire, ca tranchilizant al unui simţ monstruos, apăsător. Ea acumulează forţă, vigoare, impregnînd şi locuind firesc toate staţiile călătoriei coşmareşti ori livreşti ale poetului. („Întotdeauna voi crede/ că acest anotimp este al cărnii,/ al algelor roşii,/ şi al neatingerii.” ; „Am aflat cu surprindere/ că ea are în vagin poezii,/ că uneori îşi înfige degetele adînc şi trage de urechi versuri diforme” ; „se zvonea că personajele mă vor ucide într-o noapte/ că de ani buni se pune la cale/ o debarcare de proporţii homerice” ; „în seara aceasta/ am să zidesc în interior/ singurătatea, urletul, amărăciunea” ; „Te vreau drog gîndului/ nările să nu mai simtă,/ urechile să nu mai audă (...) // cum devii grotescă şi seducătoare/ în întuneric”)
Şi anti-eroul acestor poeme, actantul lor alege să se definească în parametrii aceleiaşi ambivalenţe, aplicînd aceeaşi strategie a balansării între evident-strident şi abscons-simbolizat. El îşi asumă condiţia de creator în toată splendoarea însingurării impuse şi presupuse de aceasta, împărtăşindu-şi spaima de a fi captiv unui real fad, împietrit, golit de miracol, de context. Oraşul ca locaţie concretă a cotidianului şters şi rece e şi el însoţit de ipostaza oraşului interiorului, minimalizat in extremis, stigmat al fricii şi al impotenţei revelatorii: „Sunt făcut din oasele unei femei albastre,/ din cuvintele ei întoarse în oglindă/ sunt acolo/ în lumea ei conică,/ lucrez într-o ocnă de cuvinte/în urletul ei interior.” ; „lovesc în peretele de cuvinte uitate,/ lovesc cu toată forţa mea/ în chipul hîtru al singurătăţii.” ; „între pereţii aceştia de beton nu adie nici o umbră,/ nu e nimic magic, nimic păgîn, nimic luminos” ; „e un oraş înecat în rugină/ un oraş fără copii, fără maşini, fără tramvaie/ casele nu au decît o singură fereastră/ bisericile o singură cruce, străzile un singur trotuar”.
Călătoria sinelui auctorial nu induce niciodată finalitatea, stagnarea, fixarea; ea se arde gradual, fie experimentînd ludico-amărui replici lirice ce amendează desuetul şi superfluu-ul străinului, al celuilalt de dincolo de text, fie exersînd tonalităţi pliate şi conglomerate înlăuntrul unui imperiu al probabilităţii, al posibilităţii, nicicînd al certitudinii. Cartea mărturiseşte infinit voluptuos şi surprinzător o relaţionare a anti-eroului cu exteriorul ingrat, însă mai ales cu interiorul rodnic al autorului, uzitînd un dispozitiv liric ce-l îndreptăţeşte pe Lucian Parfene să cîştige din ce în ce mai multă vizibilitate între tinerii literaţi şi să iasă în lumea largă, ca o promosiune confirmată.
Ioana Cistelecan








Dimineaţa...

Primul lucru pe care îl fac dimineaţa e să privesc pe fereastra. Vreau să fiu sigur că cioroiul din plop e la locul lui. Dacă nu ştiaţi am un cioroi care locuieşte vis a vis de mine. E simpatic. M-am obişnuit cu el şi dacă cumva nu îl vad dimineţa acolo croncanind pe cracă mă cuprinde aşa un fel de amărăciune. Are ceva de black metal în el. Nu e temător deloc. Dacă deschid fereastra nu se sperie. Se uita la mine şi croncăneşte ceva. Cred că mă salută. Cîteodată îl mai întreb şi eu de una de alta da nu e prea vorbăreţ. Mă aprobă dînd din aripi. Cînd e supărat stă cu capul în pene şi ţopăie pe cracă. Se vede că şi păsările astea au probleme. Nu ştiu dacă bea sau fumează, nu l-am vazut niciodată ameţit şi nu ştiu pe unde îşi petrece nopţile. O fi şi el un tip singuratic. De cîteva ori l-am surprins cu cîte o cioară. Le aduce peste nopate în plop. Dimineaţa îi vad cum se ciugulesc. Vorbesc de-ale lor. Cred că el îi spune să mai rămînă dar ea nu. Întotdeauna ea zboară prima. El mai rămîne puţin îşi înfoieşte penele şi croncăne. De cioroi fericit. Azi e singur, îşi freacă ciocul de o cracă. Pesemne s-a încăierat printr-o pădure cu alţi derbedei. E şi nervos îl vad cum ţopăie. Nu e în penele lui. În curînd o sa plece. Şi eu sunt pe picior de plecare.
Pe dimineaţa urmatoare amice!








Show Recent Messages (F3)

Ea:
Si cit de mult ma placi?

El: Te plac atit cit sa nu inebunesc, te plac asa cum te place chipul din oglinda ta mica, te plac dimineata si te plac seara, te plac mai ales atunci cind ma musti de buze... te plac cind ninge si cind ploua...
Imi plac buzele tale atunci cind le misti ginditoare prin fum de tigara, imi place nasul tau cind adulmeca timpul dintre noi, imi place cind pasesti nelinistita si imi place cind te opresti in mijlocul lumii mele.
Te plac pentru ca chipul tau nu apune niciodata, el nu stie ce e tristetea, te plac pentru miinile tale calde, te plac pentru ca stii sa privesti adinc in mine, te plac pentru ca astepti primavara, te plac pentru ca iti place culoarea singelui, te plac atit de mult pentru ca imi place ceea ce e mult, te plac pentru ca te plac dar cel mai mult imi placi pentru ca tu dormi ghemuita in sufletul meu si eu iti aud in fiecare noapte rasuflare.
Ea: E bine, e bine...



Dreapta sus....

Trebuie sa ajung acolo. Trebuie sa gasesc locul acela fantastic. E undeva in dreapta sus. Asa mi-a spus ea intr-o noapte in timp ce cobora pe razele lunii. O asteptam speriat, tremuram tot, privirea mea se lipise de asfalt, aveam senzatia ca am sa ma inalt, ca am sa ma ridic in aer... Ea m-a acoperit cu parul ei de aur, ma simteam ca un copil ascuns de privirile lumii, eram al ei, era a mea... Ne priveam in ochi ca doi sinucigasi cind ea mi-a spus: dreapta sus. Acolo imi tin visele, acolo sunt spaimele mele, pe acolo respir si tot pe acolo se intra in mine... atinge-mi te rog locul acela...

Un altfel de raspuns...

Iubirea nu e altceva decit moartea dormind ghemuita la picioarele zeului. Iubirea e poate visul alb al mortii. Cosmarul care o bintuie in fiecare dimineata. De aceea trebuie sa fim atenti cind cineva ne sfisie sufletul. Si de aceea trebuie sa plingem cind ne indragostim.


Te iubesc!

Imi striga pasarile care se ucid una pe alta
in miez de noapte
cind singur spre casa...

tu stii...?
pe strazi e albastru, e rosu, e mov...
inima-mi bate
uitata la tine pe trepte...

simti...?
simti cum in venele mele
cresc venele tale
si iubirea imi curge din ochi si din pintec
si-ti soptesc...

Te iubesc fara teama
Te iubesc...



Ploua indigo

Ploua indigo
pe stărzi indigo
eu,
tu
şi nişte pisici uriaşe
leneveam la fereastră...
Acolo jos
copilăria ta
strîngea la piept
o grămăjoară de oase.
Cuminte,
aşezată cu fundul pe bordură
ne zimbea rautaciosă.
In oraşul acesta
nu se mai joacă
nimeni
cu ea...
(doar)
Eu,
tu
şi niste pisici indigo
o privieam
trist
pe fereastră...



Figurin
It snows with Sepia and mercury and terror
Andreea sleeps like an hourglass,
she presses to her breast a teddy with cast iron eyes,
painful memories from far away,
so sad,
so beautiful,
she lies there,
on the edge of the bed,
in her hammock knitted of veins,
the Spider Girl
devours
quietly
my time…


Poezie

M-am sculat şi i-am tras plapuma peste fundul rece
a oftat puţin,
şi-a dat cu mîna părul de pe faţă,
razele dimineţii şerpuiau metalic camera
în care ne iubisem.

Cu un zîmbet de copil în colţul buzelor
o priveam de la margine patului.
Eram fericit, învins,
singur...

Scormoneam cu degetele în visul ei
cautam acolo viaţa
liniştea, prabuşirea
vroiam să mă las aspirat în memoria ei
să mă tatuez acolo
să urlu ca un lup, şi să-i alung trecutul

şi niciodată ea
să nu mai fie tristă.


Jap Jap

Mi-a plăcut ştirea de ieri cu sateliţii care s-au ciocnit pe orbită. Unul rusesc şi celălalt american. Evident şi în această confruntare tot cel de fabricaţie rusească a ieşit aparent învingător... deşi amîndouă s-au făcut praf. După cum suna ştirea pe televiziunile româneşti cel rusesc ar fi spulberat micuţul satelit de telecomunicaţii american. Lucruri fabricate în Rusia de... Dar hai să vedem cum ar fi fost redactate ştirile dacă războiul rece nu s-ar fi încheiat.Agenţia rusă: "Imperialiştii Americani au orchestrat aseară un atac mişelesc de proporţii asupra sistemului de sateliţi metereologici ai URSS. Un satelit american de tip Kamikaze a intrat în mod deliberat în satelitul nostru. În urma impactului satelitul spion american a fost spulberat iar resturile acestuia au fost aruncate în cosmos. Iată că încă odată măiestria constructorilor noştrii de la fabrica de sateliţi din Murmansk a dovedit lumii întregi că produsele fabricate în Uniunea Sovietică sunt mai presus decît cele ale industriei americane iar bravul popor sovietic a dat dovadă de tărie şi curaj chiar şi în spaţiul cosmic. Prin urmare naţiunea noastră va rămîne fermă pe poziţie şi va răspunde cu aceeaşi tărie atacurilor imperialiste neprecupeţind nici un efort în a stăvili ciuma capitalistă".Agenţia americană: "SUA nu a dat curs provocării lansate de URSS privind planul secret de distrugere a sateliţilor americani de telecomunicaţii. Aseară deasupra Siberiei un satelit militar sovietic fabricat special în acest scop a distrus în mod mişeleşte un satelit american responsabil cu transmiterea posturilor de desene animate pentru copii. În urma impactului satelitul nostru a suferit daune majore iar 4 televiziuni destinate celor mici şi-au întrerupt emisia lăsînd milioane de copii din întreaga Americă fără eroii lor preferaţi. În urma acestui incident purtătorul de cuvînt al ambasadei sovietice la Washington nu a vrut să dea nici o declaraţie". Şi evident agenţia română:"Cetăţenii din nordul României au asistat seara trecută la o fascinantă ploaie de stele. Aceste evenimente au loc foarte rar şi oferă privitorilor un spectacolo unic".

o poezie mai veche

Era groznic de frig... da, tatal meu e mort din 87.... e mort de-a binelea... prin asfixiere... politistul, pompierul si nişte tarani au stat jumatate de ora in fata usii de frica sa nu explodeze butelia, n-a explodat... avea 42 de ani si pijamale albe cu dungi verzi /pe care le mai am si acum in dulap/ si mai avea un excesiv simt al umorului era tatal meu... genetic vorbind sunt de acord ca niste cromozomi am mostenit si eu fumez, beau, pling, si iubesc cu patima cele mai ciudate femei .../se dusese sa vindă motocicleta - un IJ albastru cu atas - pentru ca mai avem nevoie de niste bani/ cu o saptamina in urma am mers toti trei tata, mama, si eu... urma sa cumparam un apartament undeva in "Tg. Cucu" - o fosta mahala evreiasca, am intrat , am privit, mama ia zimbit dragastos... era decembrie, era iarna, era groaznic de frig, mama si bunica plingeau in bucatarie, eu priveam la televizorul cu lampi o comedie sovietica... /niste lei au scapat de pe un vapor si au ajuns pe o plaja/ oamenii fugeau din calea lor... fugeau ireal de repede, si eu rideam, rideam alb negru, rideam si imi trageam temator patura sub barbie... era groaznic de frig...rideam.../ si nu stiam ca tatal meu se lungise cu citiva centimetri, se lungise ca un sarpe si ma privea de undeva de sus... Adica cum a murit? Cum vine asta mama? De ce e asa de frig? La televizor leii imi fugareau tatal iar eu rideam ca un copil care abia implinise 10 ani, rideam, singur in sufragerie si leii de pe plaja imi pareau atit de reali... rideam...si parca nu imi mai era asa de frig...

Poezie


Primeşte-mă-n tribul tău
de cuvinte
am să-ţi aduc o inimă de taur,
un iepure şi un peşte nemaivăzut,
o să ne ospătăm,
o să bem sînge în cranii,
apoi ucidem timpul...
îl spargem şi-l aruncăm în noapte.
Cu capul între sînii tăi voi adormi,
la lumina focului,
tu-mi vei cînta încet
poveste aceea cu zeul
care-şi pierduse memoria
şi care scria pe o ciupercă uriaşă
fraze fără sens.
În sfîrşit vom adormi,
ne va fi cald
şi nici o fiară nu se va apropia de noi
pînă dimineaţă
vom fi liberi
să uităm de cuvinte.

Pleoapele mele

Pleoapele mele au scris în seara aceasta un poem
cu o mie de sensuri
pleoapele mele leneşe
care nu m-au lăsat să visez inorogul
au făcut lucrul acesta brutal
cu o senzualitate amară
ce-mi aminteşte
că lucrurile mărunte
stăpînesc lumea
da...
pleoapele mele
care sfidează trecătorii
pleoapele pline de ură
care-mi deschid ziua
au scris aceste versuri






Figurina 23

Un vierme
a intrat într-o inimă.
O inimă oarecare
O inima nici de femeie nici de bărbat
şi acolo a inceput să roadă
şi a ros, a ros...
pînă a dat de dragoste.
şi cînd a dat de ea

a murit.

Stare de fapt

Îngerul meu a băut în seara asta
e pierdut şi nu mă recunoşte.
Ne hlizim unul la altul.
Şi tu... ai?!
Da. Şi eu. Am...
Fuck!
Avea ochiii verzi?
Da!
Înseamnă ca e ea!!
Da!
Fuck!

Poveste de toamnă

Aerul pe care ea mi-l suflase în gură avea gust de frunze uscate şi cafea prăjită.

Mai simtisem de cîteva ori aroma aceasta acum cîţiva ani într-o camera mică de hotel. Eram singur întins pe pat şi priveam un tablou, mai exact o fotografie a unei negrese care tăia trestie de zahar. Era o femeie puternica cu fundul mare şi sîni uriaşi îmbrăcată într-un fel de rochie strident colorată. Avea un rîs trist, dinţii albi straluceau în lumina soarelui, mă privea fix de parcă tocmai atunci mă văzuse pentru prima oară. Curios... dar mai văzusem zîmbetul acela undeva şi privirea îmi era cunoscuta şi soarele acela african care imi ardea nemilos preţioasele mele secunde de după...

Atunci am simţit gustul acela ciudat. Nu a durat mai mult de cîteva secunde. Aş fi vrut să plec, să ies din căldura trupului ei şi săo privesc de departe.

Negresa era desculţă avea tălpile mari şi murdare. Pe coapsă i se prelingeau picături de transpiraţe. Respiram amîndoi în acelaşi ritm, printre pleoape ni se strecura timid o altă zi

Ceva îmi spunea că greşisem, că în carnea ei am sîngerat mai mulţi şi că nimic nu are să mă împiedice în camera aceia fără timp să deschid porţile unei femei de aer... ştiam... îmi încălcasem principiile şi...
Lumina se aprinsese brusc, pana de curent trecuse.

Postări mai vechi